Telenovela transferului celor mai vânați jucători din fotbalul românesc în această iarnă a luat sfârșit, cel puțin până în vară.
Dacian Varga și Tibi Bălan vor fi împrumutați la Rapid până la finalul sezonului, George Copos acceptând în cele din urmă condițiile lui Vasile Șiman.
Suma pe care Sportul Studentesc o va încasa pentru împrumutul celor doi depinde de poziția pe care vor termina giuleștenii în acest sezon al Ligii I.
Deși inițial se discuta despre o mutare definitivă a celor doi mijlocași în Giulești, în cazul în care Rapidul ar fi evoluat în grupele Champions League în sezonul următor, se pare că ambii vor reveni din vară în „Regie”, neexistând vreun acord între cele două părți privind un transfer definitiv.
„Amândoi sunt la Rapid. Negociez de două luni de zile, Șiman e de pe altă planetă. Nu vede că planeta noastră se scufundă. Am făcut-o și pentru Nae Manea ca să arăt că sunt alături de el în momentele grele!”, a spus Copos pentru www.sport.ro.
6 jocuri a bifat Tibi Bălan în grupele Ligii Campionilor, adunând în total 301 minute, fără a înscrie vreun gol
464 de minute a adunat Dacian Varga în șase meciuri de Champions League cu Urziceniul, reușind să înscrie în remiza cu Stuttgart (1-1, în Ghencea)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER